Da, in sfarsit, a ajuns pe taraba literara. Si nu, nu voiam sa fac titlul sa sune creepy. Cel putin nu in felul asta. Voiam sa sune mai mult a promisiune, nu a amenintare. Poate ca am simtit mai multa pasiune decat am pus pe hartie (da, pe bune, prima data am scris chestia asta pe hartie, mai mult din considerente tehnice decat din romantism), poate m-am impiedicat eu in dimensiunea proiectului. Poate ar fi putut sa-mi iasa mai bine. Nu. De fapt, n-ar fi putut sa-mi iasa mai bine. Subiectul si-a atins maximul potential. Acum, ca ma gandesc mai bine, firul narativ seamana leit cu prima mea schita, Finding Katherine. Daca ma chinui putin, o si gasesc pe blog. Ah, uite-o. Doamne. Autoplagiat. Sunt un nenorocit. Totusi, am incercat sa fac o sinteza a experientei mele de pana acum, am incercat pe alocuri sa tratez si subiecte mai elevate. Evident, nu mi-a iesit. Heh, cacacios de 16 ani, crede ca are dreptul la opinie…
Da, ma rog, ce-a fost, a fost. Dupa ce am terminat asta, pot, in sfarsit sa trec la alte chestii. ‘Sa sa-mi ajute Dumniezo.
Oh, dar totusi, e o faza in toata povestea care imi place. Sfarsitul. In ala chiar am pus suflet. Uitati-l:
Au stat o vreme in tacere. N-au scos un sunet. Nu se gandeau la viitor. Nu mai concepeau niciun viitor. Nu mai concepeau nimic.
Au iesit din camera. Au pasit printre bucatile de geam si tencuiala cazuta a holului, toate invaluite de omniprezenta ceata. Ii agitau uscaciunea cu picioarele. Au pasit cu grija prin cadrul distrus al usii. Ceata ii astepta.
Luase toate formele posibile: abur, apa, gheata, zapada, totul. El i-a facut fetei un semn discret, sa intre pe unde-a venit. Aceasta s-a furisat inapoi in cladire. El si-a scos manusa de pe mana dreapta. A aruncat-o pe covorul alb ce i se intindea la picioare. In cadere, manusa a provocat o tulburare in stratul de ceata de pe jos. A aterizat pe asfaltul uscat. Un brat de apa s-a insinuat din gloata polimorfa de cealalta parte a strazii si a tras-o dupa el incet. Baiatul a strans pumnii.
Oameni de zapada era putin spus. Erau supernove inghetate cu forma vag umanoida. Putea vedea haosul dinauntrul lor, zagazuit de pelicula fina de gheata. Prima data au venit cate unul, apoi in grupuri. Tineau in maini lame subtiri din gheata transparenta, taioase si lucitoare. Unul a aruncat inspre el un turture gros precum ar fi aruncat o lance. S-a ferit, si l-a intampinat pe primul care a ajuns la el. I-a repezit pumnul drept, dezmanusat in stomac. Pojghita subtire ce-l acoperea a cedat usor. Pumnul i-a alunecat in interiorul corpului. Acolo, a simtit o raceala cumplita. Era atat de rece, incat parca ardea. Si-a retras-o repede, si prin gaura descoperita a curs repede tot haosul din creatura. Aceasta s-a lasat pe vine, apoi a cazut pe burta, spargandu-se ca o statuie de gheata. El i-a luat lama si s-a avantat in multimea de creaturi.
Taia, impungea, para, primea lovituri, dar nu se frangea sub povara lor. Era improscat cu haos, a carui raceala il durea pana la os. Dar el continua sa invarta lama de gheata, palma fiindu-i intepenita pe maner. Putea simti cum gheata se modeleaza dupa forma mainii lui. Nu avea timp sa-si traga sufletul, fiindca asta ar fi insemnat sa fie spintecat sau zdrobit de una din creaturi. Bratele de apa incercau sa-l insface, dar erau prea subtiri ca sa-l apuce si se frangeau in momentele in care reuseau sa-l apuce. Cele mai groase, care nu puteau patrunde in focul bataliei, loveau in peretii cladirilor de pe strada, improscand cu pietre si bucati de beton. Aburul inghetat ii sufla in ochi, impaienjenindu-i vederea. Sudoarea de pe frunte i se transforma in mici cruste inghetate, care ii zgariau pielea. Si el lovea orbeste, cu lama si cu pumnul, zdrobind, spintecand, frangand si impungand.
Lama i s-a rupt intr-un blog gros de gheata transparenta al unei creaturi, ce inchipuia un scut. A incercat sa culeaga de pe jos o sulita de gheata, dar piciorul uneia din creaturi i-a tintuit degetele la pamant. A strigat de durere, mai mult instinctual, fiindca degetele zdrelite nu si le mai simtea de mult. A urlat ragusit si s-a impins cu umarul stang in piciorul creaturii. A ignorat noua durere din brat, ridicand lancea si spintecand creatura cu lama ascutita din varful lancei.
Ii omorase pe toti, pana la ultimul. Hainele ii erau leoarca. Corpul ii era strabatut de crestaturi din care ii curgea sangele. Fata a iesit dintre ruine si i s-a agatat de bratul sanatos. Priveau cum un talaz gigantic se forma de cealalta parte a strazii. Puteau vedea cum bratele de apa trageau ramasitele oamenilor de zapada inspre aburii de la baza valului, facandu-l sa creasca in dimensiune. Baiatul a ridicat cu bratul stang un scut abandonat de oamenii de zapada, dintr-o gheata transparenta ca sticla. Si l-au pus pe brat si amandoi s-au inghesuit indaratul lui. Valul crestea si tot crestea. A simtit fata ghemuindu-se tot mai tare in bratele lui. Baiatul a strans manerul scutului – putea simti prin manusa cum i se topeste gheata in palma.
Talazul si-a dat drumul cu un vaiet primordial. Baiatul a inghitit in sec. Prima data a fost lovit de un val sonic. I-a spart timpanele. Pentru o clipa, a simtit durere si sangele ferbinte curgandu-i din urechi. Apoi i-a lovit creasta valului. Apoi tot restul valului. S-a revarsat asupra lor cu furia unei zeite fruste. Baiatul resimtea intreaga furie a naturii apasandu-i bratul bolnav – si se ruga cerului ca muschii sa nu-i cedeze. A strans-o pe fata la pieptul sau. Observa cum, datorita frecarii, apa incalzea scutul, care se topea. Peretele implacabil de apa deviat de scut se micsora din ce in ce mai mult in jurul lor, gata sa-i striveasca in orice clipa.
Apoi, valul s-a consumat. A putut privi ultimii stropi de apa curgand de pe scut, care acum nu era mai mult decat o simpla pojghita. L-a lasat sa-i cada de pe bratul amortit. Acesta s-a sfaramat in baltoaca de apa si ceata murdara de sub ei. S-a prabusit in genuchi. A ridicat ochii inspre ea, clipind de durere. “Am reusit.”
Inca o mai tinea de mana cand spinul de gheata iesit din pamant i-a strapuns inima. A contemplat sangele care-i iesea din rana, inghitit cu lacomie de blocul ascutit de gheata. Apoi si-a intors privirea catre ea. Un nor de gheata ii cuprinsese gura fetei, sufocand-o incet. Norul ii cuprindea corpul tot mai mult. El nu opunea rezistenta. Nici ea. Stiau ca n-are rost.
S-a uitat la ea pentru ultima oara, inainte ca ea sa fie invaluita de vaporii de acid clorhidric si sa fie ascunsa privirii. Inainte ca el sa se prabuseasca pe patul mortuar moale si imaculat ce-i fusese sortit inca din prima zi. S-a gandit la momentele lor: cand s-au cunoscut pentru prima oara, cand s-au sarutat pentru prima oara.
Cand au murit pentru prima oara.
culturetheorist (blogul vechi) 